Sport
Sorin Cârțu: „Suntem și vom fi o forță în campionat”

Președintele Universității Craiova, Sorin Cârțu, a vorbit pentru GSP.ro despre noile mutări de la echipă. „Sorinaccio” consideră că toate transferurile se vor integra foarte bine în sânul echipei. 

„Mi se par transferuri bune. Cred că vom avea o altfel de eficiență. Sunt exact ce ne trebuie. Ne pare rău că nu-l vom avea în perioada următoare și pe Koljic. Dacă ar fi fost și el, era super. Dar suntem și vom fi o forță în campionat!”

 

Sorin Cârțu a vorbit detaliat despre Ivan Mamut, jucătorul care va trebui să-l facă uitat pe Koljic: „L-am văzut puțin și pe el. A fost analizat. E un fotbalist de picior stâng, 1.91 înălțime, 84-85 de kilograme. Protejează bine mingea și cred că se potrivește unui joc pozițional. Mă gândesc că va ușura sarcina mijlocașilor noștri și vom fi mai buni la finalizare, se va vedea o schimbare

 

„Așteptăm recuperarea lui Koljic. E foarte important ce se întâmplă după această operație, modul în care se recuperează. Sperăm să-l avem la începutul returului. Până atunci, greu de crezut, având în „vedere operația pe care a avut-o.”

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.