Sport
Sorin Cârţu: „Papură are nevoie şi de şansă, dar, cu acest lot, nu trebuie să pierdem niciun meci”

Prezent în Antalya alături lotul Universităţii Craiova, preşedintele clubului, Sorin Cârţu, spune că Papură trebuie să reziste presiunii postului de antrenor principal, având nevoie şi de şansă. Sorinaccio crede că Ştiinţa nu ar trebui să piardă niciun meci rămas din actualul sezon, după valoarea lotului. 

„Probabil vor mai veni jucători, dar în general lotul este competitiv. Cu ce avem la dispoziţie acum, nu ar trebui să pierdem niciun meci. Nu spun că trebuie să le câştigăm pe toate, dar nu ar trebui să pierdem niciun meci. Obiectivul nostru se ştie care este, anunţat de la începutul sezonului şi rămâne în continuare, atacăm cele două trofee, sperăm să şi reuşim. Este un lot bun, urmează ca şi conducerea tehnică să-l valorifice prin muncă. Papură va fi antrenorul principal pentru perioada următoare şi sperăm să fie încununată cu succes această instalare. Mie mi-a plăcut ce am văzut la el. Sper să aibă mai multă şansă decât în primele etape, fiindcă un antrenor în cariera lui are nevoie de şansă, eu spun că 70-80 la sută este ştiinţă, iar 20-30 la sută este şansă. El a făcut o medie bună la început, de două puncte pe meci, măcar să o repete în perioada următoare.  Întotdeauna sunt comentarii, nu poţi să acoperi gura lumii.  Ca şi cântecul, „Aşa e la Craiova”, trebuie să te adaptezi când eşti învestit, trebuie să fii pregătit pentru asta, chiar dacă nu eşti de acord cu anumite manifestări trebuie să le gestionezi, să le accepţi. Antrenorul este ţinut până la urmă de rezultate, care vin în urma jocului, iar publicul te va aprecia dacă faci treabă bună. Sper ca fanii să aibă încredere mai multă în Papură, să-l susţină. Dacă va fi unitate între fani, jucători, antrenor şi conducere, atunci obiectivele vor fi mai uşor îndeplinite” a declarat preşedintele Craiovei. 

Despre Dan Nistor, Sorin Cârţu este convins că se va impune din start: „Nistor este jucător de calitate, la experienţa lui nu are nevoie de mult timp pentru integrare. De altfel, aceasta este şi apanajul jucătorilor de valoare, nu le trebuie mult timp pentru a arăta ce pot”. 

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.