Sport
Ştiinţa a uitat să câştige. Remiză şi cu Viitorul, după o repriză secundă modestă

Universitatea Craiova a remizat acasă, 1-1, cu Viitorul, şi a ajuns la cinci meciuri consecutive fără victorie. Prima repriză de pe "Ion Oblemenco" a fost dominată de alb-albaştri, care au deschis scorul chiar înainte de pauză, prin Paul Papp, la un corner. Imediat după pauză, Artean a egalat pentru Viitorul, cu o lovitură d cap la vinclu. Ivan a avut o mare ocazie, dar a doua parte a fost slabă pentru Universitatea, cei cinci jucători veniţi de pe bancă având prestaţii penibile. 

Ştiinţa adună 35 de puncte după 18 etape, rămâne pe locul 3, şi joacă următorul meci în deplasare, cu FC Voluntari, marţi, de la ora 17.30. 

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu, Papp, M. Constantin, N. Bancu – Nistor (Căpăţînă ’80), Mateiu (Bic ’46), Cicâldău – Ofosu (Vătăjelu ’75), I. Mamut (Ivan ’46), Cîmpanu (Bărbuţ ’46). Antrenor: Corneliu Papură

FC Viitorul: Cojocaru – R. Benzar (Dussaut ’46), Mladen, Ghiţă, R. Boboc – C. Matei (Gaztanaga ’46), Artean, Babunski (Ciobanu ’46) – Fernandes (Măţan ’46), Luckassen, G. Ganea (Pitu ’68). Antrenor: Mircea Rednic.

Arbitru: Marcel Bârsan. 

Cornel Papură a spus la final: "Am făcut o primă repriză bună, am şi marcat. În repriza a doua nu am reuşit să recuperăm repede mingea şi am fost împinşi spre poartă. Am schimbat la pauză fiindcă am fost nevoit, Mateiu avea galben, credeam că vin cu jucători mai proaspeţi. Am suferit, am pierdut multe dueluri în repriza a doua. Sper ca Mamut să treacă peste aceste nereuşite şi să marcheze"

Autorul golului Craiovei, Paul Papp, a spus la final: "Din păcate am luat gol la o fază care nu anunţa nimic. Am căzut după ce am luat golul, după ce făcusem o primă repriză foarte bună. E frustrant, pentru că nu câştigăm, deşi ne antrenăm două sute la sută, suferim la gol. Sunt fericit că am dat gol, sunt trist că am primit gol şi nu am câştigat. Cred că se vede că sunt pregătit să joc când Mister are nevoie de mine. Trebuie să ştergem cu buretele ce a fost şi să ne gândim la meciul următor, cu FC Voluntari". 

Reagy Ofosu a declarat după meci: "Ne-am pierdut încrederea după ce am primit gol, au marcat foarte repede după pauză. Suntem toţi obosiţi, dar cred că a fost mai degrabă o problemă mentală. Toţi cei din atac vrem să marcăm, lucrăm pentru asta, dar din păcate nu reuşim. Şase puncte sunt multe faţă de FCSB, dar sperăm să ne revenim şi să fim în formă pentru finalul de sezon".

Mircea Rednic, antrenorul Viitorului: "Păcat că nu am profitat de faptul că am prins Craiova într-un moment slab. Prima repriză nu a fost bună pentru noi, am luat măsuri la pauză. Am jucat în câteva zile cu FCSB şi Craiova şi am constatat că de departe FCSB e mult mai bună". 

 

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

Primăria Craiova a anunțat într-o postare pe Facebook că Poliția Locală a identificat șoferul care a mers cu mașina câțiva zeci de metri pe trotuar, joi, 11 februarie. Dacă în postarea inițială se spunea că oamenii legii au amendat șoferul și i-au ridicat mașina, ulterior reprezentanții Primăriei au revenit și au precizat că autoturismul șoferului a fost ridicat pentru că a parcat neregulamentar, fără legătură cu incidentul din ziua anterioară.

© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.