Sport
Tătărușanu a fost apărat de antrenorul său

Ciprian Tătărușanu a debutat pentru AC Milan în meciul cu AS Roma din Seria A, însă totul a fost umbrit de gafa de la primul gol, atunci când a ieșit pe sub o minge la un corner. 

Partida s-a încheiat 3-3, iar Stefano Pioli, antrenorul lui Milan, i-a luat apărărea portarului naționalei României: „Tătăruşanu? Greşelile fac parte din fotbal, la orice nivel. Tătăruşanu a ratat momentul (n.r. ieşirii pe centrare). E un portar puternic. A fost debutul său, ceva ce s-ar putea să fi avut un impact. Sunt satisfăcut de prestaţia echipei, dar nu trebuie să ne uităm la clasament. Nu voi ascunde asta, la finalul patidei jucătorii erau nemulţumiţi. Am întâlnit un adversar puternic. Au fructificat fazele fixe mai bine decât noi. Dăm tot ce avem mai bun în fiecare zi, îmi place să empatizez cu spiritul echipei. Suntem numărul 1 la capitolul determinare şi trebuie să continuăm cu această atitudine.”

 

 

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.