Sport
Țucudean, țintă de transfer pentru Universitatea Craiova

Conform fanatik.ro, George Țucudean ezită să semneze prelungirea contractului cu CFR Cluj, iar Universitatea Craiova ar putea intra pe fir pentru fostul golgheter al clujenilor.

Atacantul își termină contractul cu campioana pe 30 iunie, după doi ani și jumătate petrecuți în Gruia și așteaptă să vadă cum va evolua relația cu antrenorul Dan Petrescu, întrucât între cei doi există o situație încordatată. Totul a pornit de la partida cu Astra Giurgiu, când Petrescu l-a înjurat pe atacant. Jucătorul în vârstă de 29 de ani este golgheterul ultimelor două ediții de campionat și ar fi un transfer ideal pentru Știința, mai ales că acesta ar sosi în Bănie liber de contract și ar fi concurent pe post cu bosniacul Elvir Koljic. Țucudean a fost supus în toamnă la două intervenții minim invazive, ablații cardiace, și a revenit pe gazon după o pauză de 4 luni, iar în actualul sezon a bifat doar 12 partide din cauza acestei probleme.

 

Pe lângă interesul Științei, Țucudean ar mai putea ajunge la Dinamo sau UTA, dar are oferte și din Dubai. 

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.