Sport
Ultrașii lui FCU nu se potolesc! Cârțu a fost din nou victima atacurilor

După ce a găsit gardul casei măzgălit de niște „artiști stradali”, suporteri ai echipei promovate în liga secundă, U Craiova 1948 SA, Sorin Cârțu a avut din nou probleme cu aceștia. 

Președintele Universității Craiova a găsit pereții afacerii sale, o cofetărie din centrul Băniei, măzgăliți cu expresii jignitoare și injurii asupra sa și a Științei din prima ligă. Acesta este al doilea atac al ultrașilor U Craiova 1948 SA (FCU) după cel petrecut vinerea trecută.

 

Sorin Cârțu are 283 de meciuri în primul eșalon al fotbalului românesc, reușind să marcheze de 107 ori. 37 de partide și 11 goluri are „Sorinaccio” în cupele europene. Două titluri de campion și trei cupe este palmaresul ca jucător și este ultimul antrenor care a cucerit campionatul cu Știința. În prezent, ocupă o funcție de conducere în cadrul Universității Craiova. 

 

 

sursă foto: sport.ro

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.