Sport
Universitatea Craiova - „Frumoasa adormită” din Bănie

Etapa a 2-a din Liga 1: Universitatea Craiova - FC Botoșani  1-2

În prima parte, Trupa lui Laurențiu Reghecampf a avut o altă atitudine în meciul cu FC Botoșani față de rușinea din Europa. În Bănie a venit FC Botoșani, iar alb-albaștrii au arătat un joc destul de bun în prima reriză. Pasele au curs mult mai bine, iar unica reușită a a fost a lui Gustavo din minutul 40. Brazilianul a arătat că merită locul de titular și a înscris la capătul unei faze foarte frumoase. Din păcate, Craiova a luat două goluri în trei minute după ieșirea de la cabine. Ongenda și Enriko Papa, din foarfecă, l-au executat pe David Lazar. Până la final, juveții au atacat în valuri, Gustavo fiind cel mai activ jucător, însă dăruirea sa nu a fost suficientă pentru ca Universitatea să mai obțină ceva din acest joc. Portarul Pap a fost eroul oaspeților în finalul de meci. Oltenii ajung la a doua înfrângere consecutivă în campionat.

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.