Sport
Vlad Screciu, la Oltenia TV: „Iubesc Craiova, sper să revin la Universitatea”

Transferat acum doi ani şi jumătate în Belgia, la Genk, pentru 2 milioane de euro, Vladimir Screciu speră într-o revenire la Universitatea Craiova, de care a fost aproape chiar în iarna trecută. La Genk, Screciu a fost mult timp accidentat, iar când a revenit, nu a jucat deloc. Împrumutat în liga secundă, la Lommel, nu a evoluat nici acolo, apoi campionatul s-a întrerupt, iar echipa sa a intrat în insolvenţă, după criza declanşată de coronavirus. 

Acum, Vladimir Screciu a rămas blocat în Belgia şi se pregăteşte de unul singur, dar nu va reveni în ţară, unde ar intra în carantină. Iată ce a declarat jucătorul de 19 ani la emisiunea Fotbal Plus, de la Oltenia TV: 

Clubul Lommel, unde am fost eu împrumutat de Genk, a intrat în insolvenţă, salariile se iau din ce dă guvernul, jucătorii nu au vrut să se mai antreneze, dar asta nu mă afectează pe mine, fiindcă oricum am programul de pregătire de la Genk. Nici la Lommel nu am jucat prea mult, mi-a luat timp să mă acomodez, deşi am mers în liga a doua tocmai pentru a juca mai mult. Am avut şi multe accidentări, dar de 5 luni nu am mai avut nimic şi eram dornic să joc. Eram foarte aproape să mă întorc la Craiova în iarnă, dar totul s-a întors pe ultima sută de metri. Sunt disperat să joc. Nu sunt sigur că la Craiova aş fi titular, dar aş avea un plus din mai multe puncte de vedere, m-aş simţi mai bine, mai sigur pe mine, fiindcă nu e uşor să fi singur în străinătate. Iubesc Craiova, iubesc oraşul, nu pot să-mi scot echipa din sufletSunt izolat în Belgia, m-a prins nebunia asta aici, n-am avut noroc, fiindcă tocmai ce venisem din România. Putem ieşi pe stradă aici, am fost într-un parc şi am alergat şi am fost uimit ce multe lume era afară, ţinând cont că sunt 20 de mii de cazuri de infecţie. Eu ies când e mai puţină lume, îmi este frică, mai ales că în bloc la mine este un bătrânel bolnav de coronavirus. În majoritatea timpului mă uit la seriale, am văzut de 2 ori Vikings şi Game of Thrones, acum mă uit la The Walking Dead. Ţin legătura cu Mihăilă, am venit amândoi la Craiova, am împărţit camera, totul, timp de 6 ani” a spus Screciu.

 

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.