Sport
Voleibaliştii lui Pascu, aproape de Final Four-ul Cupei României

SCMU Craiova s-a impus clar în prima manşă a sferturilor de finală ale Cupei României, scor 3-0, în Sala Polivalentă, cu Tricolorul Ploieşti, echipa în faţa căreia campionii lui Pascu se înclinaseră recent, în deplasare, în campionat. Pe seturi, scorul a fost: 25-25, 25-22, 25-23. 

Titularii Craiovei au fost: Lică, Ene, Bartha, Stulenkov, Yordanov, Olteanu şi Mărieş, ca libero, iar pe parcurs au intrat Bala şi Suson. Doar circa 100 de spectatori au asistat la meciul din Polivalentă. 

Dan Pascu s-a declarat mulţumit de prestaţia băieţilor: "Ne-am îndeplinit obiectivul atât ca rezultat, cât şi ca joc. Prestaţia noastră a fost îmbunătăţită, dar este un prim pas spre ceea ce îmi doresc eu. Este o victorie muncită în faţa unui adversar capricios, care ştie să lupte până la capăt. Este bine că următorul meci va fi cu Piatra Neamţ, pentru că un eventual succes în minimum de seturi le-ar da încredere băieţilor". 

Căpitanul Laurenţiu Lică a adăugat: "Meciul a fost condus de noi, i-am depăşit la toate capitolele. Va trebui să tratăm fiecare partidă la victorie. Nu ne mai permitem să greşim atunci când adversarul nostru joacă un volei bun. Respir mai adânc acum după acest succes, pentru că nu ne puteam explica de ce am avut aceste rezultate". 

Peste o săpămâna are loc returul, în Prahova, iar SCMU Craiova are nevoie să câştige două seturi pentru a evita setul de aur, care ar decide calificarea în Final Four-ul Cupei României. 

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

"Eu am avut o discuție, și pe această cale vreau să îi mulțumesc lui Alexandru Dedu că s-a gândit la Craiova ca și oraș gazdă, FRH contactase șapte cele mai importante echipe ale lumii: Rusia, Franța, Danemarca, Norvegia etc" -  viceprimarul Craiovei Adrian Cosman.

© Copyright 2008 - 2017 Lupa. Toate drepturile rezervate.