Actualitate
Un tânăr fără permis cu o motocicletă neînmatriculată a lovit un bătrân de 64 de ani

Ieri, 10 mai, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Calafat au fost sesizați cu privire la faptul că la unitatea de primiri urgenţe a unui spital din Calafat s-a prezentat un bărbat de 64 de ani, din Moțăței, care a declarat că în ziua de 7 mai a.c., a fost victima unui accident rutier.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul în ziua de 7 mai a.c., un tânăr de 26 de ani, care conducea o motocicletă pe DJ 561A, pe raza localității Moțăței ar fi accidentat un bărbat de 64 de ani, care se afla pe marginea drumului public, după care ar fi părăsit locul accidentului.

De asemenea, poliţiştii au stabilit faptul că tânărul în cauză nu deţine permis de conducere valabil pentru această categorie de vehicul şi că motocicleta condusă de acesta nu este înmatriculată în circulaţie.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, conducerea unui vehicul neînmatriculat și fără permis, iar cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă  , urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie legală.

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.