Cultură
Lansare de carte la „ Aman”-„Ficțiuni secunde”

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează joi, 27 februarie 2020, începând cu ora 17:00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului „Ficțiuni secunde”, autor Mircea Băduț.

„Autorul pleacă de la o bază cunoscută urmărind povestirea până la un punct, după care se abate de la textul original intervenind cu varianta sa, deci ficţionalizînd în interiorul unei ficţiuni. Personajele sale (în esenţă cele originare, dar altfel) ajung să donquijoteze la rândul lor, nu atât la nivel de acţiune (în mare, acţiunea baladescă fiind aceeaşi cu cea binecunoscută), cât la nivel lexical, având propriul discurs, propriile replici, propriile memento-uri şi reconfigurări ale realităţii ficţionale baladeşti”, Florin- Corneliu Popovici. „Textele lui ies oricum din zona uimirilor interstelare, cantonând serios şi talentat, cu toată convingerea şi întregul ecartment, într-o literatură a zonelor voit neclare, din care nu lipsesc nici tensiunea narativă de bună calitate şi nici micile dantelării metaforice”, Sorin Preda.
„O altă dimensiune a autorului este cea care ţine nemijlocit de ficţiune, atât cât poate ea să fie de pură, cotropită fiind şi dinspre partea IT, cât şi dinspre cea eseistică, în care reinterpretările îi dau ghes autorului spre direcţii numai de el bănuite, dar configurate cu har, ingeniozitate şi alte cele. (…) În Secundele… de acum, găsim şi mituri (biblice ori naţionale) reinterpretate cum nici cu gândul nu gândeşti, şi bucăţi de proză tinzând spre cea mai pură ficţiune. Cât despre Manoli, pe acesta îl regăsim în proza Mănăstirea Anei, de vreme ce biserica domnească nu se lasă nicicum terminată şi acoperită dacă este gândită şi construită numai de partea bărbătească a fiinţei, fără aportul rotitor al părţii femeieşti”, Eugenia Ţarălungă.

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.