Politic
PSD Dolj - singura alegere potrivită!

Campaniile electorale, am fost obișnuiți, sunt însoțite de agitație mediatică, acuze și calomnii proferate la adresa contracandidaților, precum și de nașterea unor pasiuni de o intensitate iritantă în rândul societății în ansamblul ei. Curios lucru dar, în campania electorală aflată în plină desfășurare, am reușit să ne sustragem de la toate aceste elemente inutile, obositoare și păguboase pentru toate părțile.

Promovarea unor direcții clare, a unor programe concrete de creștere, eficientizare și dezvoltare reprezintă rețeta succesului guvernamental. Iar când toate acestea sunt propuse de singurul partid care se bucură de credibilitate în zona noastră - PSD Dolj, cetățenii sunt în măsură să facă o opțiune în mod responsabil. Între votarea unui program solid de inițiative guvernamentale, între un set de măsuri viabile și o retorică gălăgioasă, o serie interminabilă de clișee și gogoși electorale, craiovenii și doljenii știu cu siguranță care este alegerea potrivită.

Practic, programul propus de PSD Dolj, parte a programului lansat la nivel național de Partidul Social Democrat, înglobează o serie de inițiative și măsuri reunite sub sloganul “Îndrăznește să crezi”! Să crezi și să credem într-o Românie decentă, în locuri de muncă mai bine plătite, în prosperitatea promisă de viitor și în dezvoltarea unor domenii vitale precum: sistemele de educație și sănătate, sprijinirea sectorului privat și eficientizarea celui public, susținerea tinerilor, a vârstnicilor și a agriculturii. Totul este realizabil și tocmai datorită acestui aspect există un nivel de interes fără precedent la adresa celor care se identifică și înțeleg să sprijine demersurile PSD Dolj.

Programul propus, singurul detaliat și prezentat ca atare cetățenilor din cartierele Craiovei, din comunele și localitățile de pe raza județului Dolj, nu are echivalent în nicio altă grupare politică. Altfel spus, niciun alt partid nu s-a sinchisit să le ofere cetățenilor certitudinea unui proiect realizabil. Niciun alt partid nu a coborât printre oameni pentru a le afla nevoile exacte și pentru a propune soluții punctuale. Niciun alt partid nu a făcut o analiză onestă, aplicată.  Ca atare, retorica tuturor celorlalte partide nu va produce ecouri pentru simplul fapt că soluțiile propuse nu țin cont și nu se pliază pe nevoile reale ale cetățenilor din județul nostru. 

Pe de altă parte, popularitatea programelor propuse de PSD Dolj, precum și voința și capacitatea de a traduce aceste scenarii în realități imediate, în înlesniri și îmbunătățiri pentru fiecare dintre noi, au fost bine receptate de către alegători. Departe de a fi simple lozinci electorale, pachetul de măsuri propus pentru județul Dolj are menirea de a continua o activitate inițiată în zona noastră și care s-a concretizat prin modernizări multiple, dar și prin îmbunătățirea în ansamblu a vieții tuturor craiovenilor și doljenilor.

Fără a detalia toate aceste realizări, este mai mult decât suficient să rememorăm doar câteva dintre înfăptuirile ultimilor ani, fie că este vorba despre proiecte de infrastructură sau revitalizare urbană, recondiționări spitalicești sau susținerea tinerilor craioveni cu burse de studiu, orașul și județul au optat pentru o politică, aceea propusă de PSD. Roadele înclinării spre viziunea propusă de PSD Dolj se cuantifică în optimismul cu care cei mai mulți dintre noi se raportează la viitorul apropiat și la șansele reale de dezvoltare a comunității noastre.

Este o nedreptate crasă să negăm sau să respingem utilitatea proiectelor inaugurate la scara comunității noastre în ultimii ani. Ar fi semnul unei superficialități inutile care nu poate servi nimănui. Este însă de datoria noastră să îndrăznim să credem în continuarea dezvoltării orașului nostru. Este tot de datoria noastră să îndrăznim să credem într-o comunitate mai bună și mai prosperă la nivelul întregului județ!

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.