Redacţia Lupa
Bună de plată după ce i-a căzut o bucată dintr-un balcon pe mașină

O craioveancă spune că este bună de plată, după ce o bucată de balcon s-a desprins dintr-o clădire și s-a prăbușit pe autoturismul său.

Tânăra își lăsase mașina pe strada Sfântul Dumitru, chiar în parcarea cu plată ce aparține Primăriei Craiova, când a fost sunată de polițiștii locali care i-au relatat accidentul.

Din fericire, în urma incidentului care s-a produs pe strada Sfântul Dumitru, din Craiova, nicio persoană nu a fost rănită. Acum, femeia spune că atât proprietarul clădirii, cât și reprezentanții Primăriei Craiova ridică din umeri și susțin ca nu sunt răspunzători de ce s-a întâmplat.

 

“Am fost sunată de polițiștii locali care mi-au spus că pe mașina mea a căzut o bucată de beton care s-a desprins dintr-un balcon aflat exact în fața parcării. Am ajuns la fața locului și primul lucru la care m-am gândit a fost că am avut norocul să nu fiu acolo când a căzut betonul. Dar putea foarte bine să cadă în capul unei persoane care trecea pe trotuar.

M-am dus la poliție și am obținut dovada necesară pentru reparație, după care am discutat cu proprietarul clădirii. Acesta mi-a spus că nu este vina lui, clădirea este veche și mi-a transmis să dau Primăria în judecată, pentru că e parcarea lor. Probabil o să rămân cu paguba, zic mersi că nu mi-a căzut în cap balconul”, a declarat tânăra.

 

Primăria Craiova a transmis printr-o enumerare de hotărâri și articole că nu răspunde juridic de daunele produse în zonele de parcare publică, ci că doar pune la dispoziție un loc de parcare, cu plată.


“Potrivit Hotarârii Nr.73 din anul 2019, a Consiliului Local al Municipiului Craiova privind modificarea, prin completare, a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.31/2017 referitoare la instituirea de parcări supuse taxării, pe domeniul public al municipiului Craiova şi aprobarea regulamentului privind aplicarea taxei pentru parcarea autovehiculelor pe domeniul public al municipiului Craiova, administratorul parcărilor nu răspunde de securitatea vehiculelor și a bunurilor aflate în acestea (Art 13, aliniatul 1).
Mai mult decât atât, articolul 14 din aceeasi HCL specifica: "În caz de producere de eventuale daune, furturi, incendii la vehicule în zonele de parcare publică, administratorul parcărilor nu răspunde juridic", a fost răspunsul Servicului de Imagine al Primăriei Municipiului Craiova.

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.