Sport
Dănuţ Pascu nu mai este selecţionerul naţionalei masculine de volei

Antrenorul lui SCMU Craiova, Dănuţ Pascu, nu mai este şi selecţionerul naţionalei masculine de volei, după ce a decis de comun acord cu Federaţia Română de Volei încheierea raporturilor contractuale. "Federaţia Română de Volei îi mulţumeşte lui Dănuţ Pascu pentru munca depusă în perioada petrecută la naţională şi îi doreşte mult succes în activitatea profesională!", a anunţat FR Volei, precizând că numele noului antrenor principal al naţionalei masculine va fi anunţat în curând. 

Selecţioner al echipei reprezentative din 2014, Dănuţ Pascu (57 de ani) a calificat naţionala la un turneu final al unui Campionat European după o pauză de 24 de ani şi totodată a promovat în Golden League.

Echipa de volei masculin a României a învins duminică, la turneul de la Ploieşti, reprezentativa Slovaciei, scor 3-1 (25-19, 16-25, 25-22, 25-15), în ultimul meci al preliminariilor CE2021, dar tricolorii au ratat calificarea la turneul final. România a încheiat preliminariile pe locul 3 al Grupei E, cu 10 puncte, după trei victorii şi trei înfrângeri. Rezultatele obţinute de tricolori la turneele preliminare de la Nitra şi Ploieşti sunt următoarele: 3-0 şi 3-1 cu Albania, 1-3 şi 2-3 cu Elveţia, 1-3 şi 3-1 cu Slovacia.

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.