Sport
Doi craioveni sunt cei mai buni din ţară la tenis sub 12 ani

Doi tenismeni legitimaţi la CSM Craiova s-au întâlnit în finalele de simplu şi de dublu, din cadrul Campionatului Național U12, care a avut loc între 11 și 17 iunie la Brăila.

Alexandru Coman a început competiția din postura primului favorit, iar Robert Gună a fost cel de-al treilea favorit la câștigarea trofeului. Meciul pentru stabilirea campionului național a fost întrerupt din cauza ploii jucându-se un singur set, iar la reluarea partidei Robert Gună nu a mai putut evolua, pentru că a trebuit să plece la un turneu în Ungaria, astfel că Alexandru Coman a câștigat trofeul. Deși nu au format o pereche împreună, cei doi sportivi de la CSM Craiova s-au întâlnit și în ultimul act al probei de dublu masculin, în care au evoluat perechile Alexandru Coman/David Manu (Alba Iulia) și Robert Gună/George Cosma (Slatina). Finala la această probă nu s-a mai disputat deloc fiindcă partenerul lui Robert a abandonat competiția. Coman a cucerit în acest fel două titluri naționale, în timp ce Gună a obținut de două ori argintul.

Ambii jucători sunt pregătiți de antrenorul Alex Banciu, care a fost premiat de către organizatori cu titlul de cel mai bun antrenor. “Alex Coman și Robert Gună au jucat finala între ei, ceva mai rar întâlnit ca doi colegi de club să se întâlnească în finală. Din păcate, ploaia a încurcat meciul, iar partida nu s-a mai putut încheia, pentru că Robert a trebuit să plece în Ungaria unde era înscris la un turneu. Sunt foarte bucuros că după munca depusă au reușit să joace amândoi finala națională” a declarat Alex Banciu, antrenorul secție de tenis de câmp din cadrul CSM Craiova.

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.