Sport
Ouzounidis: “Totul merge prost pentru noi”. Grecul spune că se confruntă o mare problemă

După trei înfrângeri consecutive pe banca Universităţii Craiova, grecul Marinos Ouzounidis spune că obiectivele rămase sunt: Cupa României şi locul 3 în campionat. Dar cea mai mare problemă pentru următoarele meciuri, invocată de antrenorul elen, este cea a absenţelor, în special în zona defensivă: Vătăjelu şi Bancu sunt suspendaţi, Vlădoiu şi Papp sunt accidentaţi. Ştiinţa joacă miercuri returul semifinalei Cupei României, iar apoi derby-urile cu CFR şi FCSB, pe 22 mai fiind programată finala Cupei.

„Nu merităm să pierdem acest meci, am fost mai buni ca adversarul, am ratat multe șanse. Ăsta este fotbalul. E o perioadă în care totul merge prost pentru noi. Modul în care au luptat jucătorii mei a fost ok pentru mine. Obiectivul nostru este să câștigăm Cupa și locul trei. Sunt foarte mândru de jucătorii mei, au dat tot ce au mai bun. Astăzi meritam să câștigăm meciul, am fost mai buni decât adversarul. Chiar şi în nouă jucători, am ratat o oportunitate de a marca, iar pe contraatac am primit al treilea gol. Bancu, Vătăjelu sunt suspendaţi, Vlădoiu este accidentat. Avem probleme mari în defensivă, nu doar în atac și pe benzi. Cea mai mare problemă acum este că nu avem jucători”, a spus Marinos Ouzounidis, după eşecul cu Botoşani, 2-3, pe teren propriu.

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.