Sport
Portarul Ştiinţei, Calancea, schimb de roluri cu goalkeeperul naționalei de handbal

Înaintea meciului cu Belarus (Sala Polivalentă Craiova, joi, ora 19.00), decisiv pentru calificarea după 22 ani la un Campionat European, căpitanul tricolorilor, Mihai Popescu a făcut un scurt schimb de experiență cu goalkeeper-ul Universităţii Craiova, internaționalul moldovean Nicolai Calancea

„Este o diferență foarte mare între cele două posturi. La fotbal intervențiile necesită deplasare laterală și sărituri, pe când la noi ne deplasăm doar pe trei metri și facem multe fandări. Avem nevoie de sprijinul iubitorilor de sport din Oltenia la partida cu Belarus pentru că va fi un adevărat război pe teren. Sper ca fanii să fie joi al optulea jucător pentru noi”, a precizat căpitanul naționalei de handbal.

Cel mai bun handbalist român al ultimilor ani (votat cel mai bun portar străin din campionatul Franței în sezonul trecut) i-a testat abilitățile de la 7 metri colegului de la fotbal.

Deși nu va putea urmări din tribune meciul cu Belarus deoarece craiovenii pleacă mâine în cantonament în Austria, Calancea le-a urat bafta handbaliștilor pentru marele meci cu Belarus. El speră că Mihai Popescu&Co să urmeze exemplul naționalei de fotbal din meciul cu Chile, acolo unde olteanul Băluță a adus victoria. Portarul Universității Craiova l-a felicitat totodată pe colegul său pentru debutul cu gol la națională.

„Pentru mine a fost ceva ciudat, nu am mai jucat handbal vreodată și sper că m-am descurcat binișor. Sper ca handbalul masculin să renască la Craiova pentru că aș veni la meciuri. Le urez baftă baieților și îi chem pe fanii Universității să îi susțină la partida cu Belarus pentru că e un moment important pentru naționala de handbal. Sper să repete succesul băieților de la fotbal, acolo unde Băluță a demonstrat că este un fotbalist valoros, care poate face diferența pe teren în doar 20 minute”, a declarat Nicolai Calancea.

 

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.