Sport
Avancronică LPF la Universitatea – FC Argeș - 'Tradiție și orgolii'

Universitatea Craiova debutează în noul campionat pe teren propriu, cu FC Argeş, în seara aceasta, de la ora 21.30. Ştiinţa vine după un sezon în care a câştigat două trofee, Cupa României şi Supercupa, şi va încerca să readucă titlul în Bănie, după mai mult de trei decenii. Abonaţii Ştiinţei care nu sunt vaccinaţi împotriva coronavirus, se pot testa gratuit la unul dintre partenerii clubului din Bănie, Vitaplus Medical.

Analiza LPF: 

 

"Oltenii şi-au întărit lotul în pauza de vară, în special, în compartimentul defensiv, unde au fost aduşi portarul David Lazar, experimentatul fundaş central Valerică Găman, precum şi fostul jucător al celor de la PSG, Antoine Conte.

De partea cealaltă, piteşenii nu se mai pot baza pe golgheterul Cephas Malele, 18 goluri în 2020/2021, dar au reuşit să-l readucă în Trivale pe mijlocaşul Cristian Tănase (3 titluri cu FCSB, 264 meciuri în Liga 1, 25 goluri, 31 pase decisive).

În ediţia precedentă, Universitatea Craiova a scos patru puncte din cele două dueluri cu FC Argeş, 2-1 în deplasare (G. Honciu, respectiv Al. Cicâldău, E. Koljic) şi 1-1 în Bănie (I. Mamut / C. Malele).

De remarcat faptul că, ambele echipe pornesc la drum în noua stagiune cu antrenorii alături de care au încheiat ediţia precedentă, Marinos Ouzounidis (Universitatea Craiova), respectiv cuplul M. Ianovschi - A. Prepeliţă (FC Argeş)."

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.