
Niculina Stoican a plecat de la “Maria Tănase”, și-a urmat finul la “Izvorașul
Interpreta de muzică populară Niculina Stoican a plecat din Ansamblul “Maria Tănase” după un an și patru luni de la momentul demisiei sale din funcția de manager. Aceasta și-a cerut transferul la Drobeta Turnu-Severin, în cadrul Ansamblului Folcloric “Izvorașul”, al cărui dirijor este Nicolae Drăghia, fost angajat al ansamblului de la Craiova pe vremea când Niculina Stoican era director.
Întâmplător sau nu, interpreta de muzică populară este nașa lui Drăghia. Alături de Stoican și Drăghia, angajată la Izvorașul este Alina Moți Drăghia, nimeni alta decât soția dirijorului și fina vedetei Stoican. Interpreta Alina Moți Drăghia era nelipsită de pe afișele Ansamblului “Maria Tănase” pe vremea când nașa și soțul coordonau activitatea de la Craiova.
„În primul rând vreau să vă mulțumesc pentru că m-ați adus acasă, sunt foarte fericită că am să bat drumul Severinului și că voi fi aici, unde am toată familia. Țara mea, Prejna este în Mehedinți, eu sunt a Mehedințiului, și era vremea să fac de acasă, pentru județul meu, ce am făcut atâția ani din alte județe ale Olteniei”, a declarat Niculina Stoican pentru ziariștii din Mehedinți.
Sursele noastre susțin că foștii colegi ai Niculinei Stoican respiră ușurați că au scăpăt de aerele de vedetă ale acesteia. Acum rămâne de văzut cât timp va trece până când spiritele vor clocoti la “Izvorașul” pentru că Niculinei Stoican nu îi place să aibă șefi, mai ales unul care i-a fost subaltern și care ar trebui să îi spună dimineața la semnarea condicii de prezență “sărut mâna, nașă!”.